In acest articol ne propunem sa tratam despre portul popular traditional moldovenesc, pe baza cercetatorilor de teren pe teren efectuate de noi in cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, in perioada 1951 si pana in prezent, cat si a cercetatorilor de etnografie efectuate pe Valea Bistritei, intre anii 1955-1959, de catre Grupul de cercetari complexe Bicaz al Academiei Romane din care am facut parte pentru studioul portului popular din aceasta zona.


Introducere in etnografia portului popular

Pentru acesta socotim necesar sa pornim in primul rand de la cateva consideratiuni generale asupra structurii morgfologice, cromatice si ornamentale a costumului popular moldovenesc, cat si a functionalitatii unor piese de port, elevand in acelasi timp argumentul stiintific care explica procesul de etnogeneza, existenta, continuitate si unitate a poporului roman pe aceste meleaguri.
In al doilea rand, vom intreprinde o analiza asupra pieselor de port femeiesti si barbatesti, evidentiind caracterele specifice ale portului popular moldovenesc ca si elemente comune de tip general romanesc.
Dupa aceste consideratiuni generale enuntate la punctele de mai sus, vom trage concluziile referitoare la vechimea, reprezentabilitatea si specificul vestimentar al portului popular este un document de cultura materiala si spirituala, un limbaj purtator de mesaj artistic, a carui evolutie respecta si se supune mutatiilor economice, sociale, morale si estetice.
Desi sub aspect decorativ se diferentiaza de la o zona etnografica la alta, portul popular moldovenesc constituie o unitate etnoculturala care s-a transmis. din fondul arhaic autohton, de la strabunii nostri daci, prin perioada feudala pana in contemporaneitate. Acest semnificativ proces cultural de pastrare in forme nealterate a elementelor de baza ale imbracamintei a fost inca din veacul trecut pus in evidenta de etnografi si istorici si constituie un fenomen specific culturii noastre populare.

Costumul Moldovenesc

Costumul moldovenesc pastreaza elemente de tip general romanesc, ca de exemplu camasa dacica incretita la gat, cingatori, sumane, cojoace, opinci. Portul femeiesc cu catrinta sau prigitoare corespunde ca structura si uneori chiar ca decor cu portul femeiesc ilir, cum se poate vedea pe stela funerara de la Zagreb. Costumul femeii ilire este asemanator cu cel dacic avand in plus betele incinse peste catrinta. Camasa ilira are mansete inguste, „bratara” la mana si guler, asemanatoare cu piesele de port romanesti. Asemanarea intre costumul dacic, iliric si cel romanesc constituie dovada ca geneza portului romanesc este daco-ilira.
Daca in zona de munte catrinta purtata de femei este piesa de port caracteristica, in zona de podis fusta elimina catrinta.
Itarii incretiti pe picior, reprezentanti pe metopele monumentului de la Adamclisi sau pe Columna lui Traian, redau prototipul itarilor moldovenesti cu creturi.
Camasa barbateasca croita dintr-o bucata de dimensiuni impresionante are o mare frecventa in Moldova si in tara, fiind cel mai arhaic tip. Camasa cu fusta de origine sud-balcanica este piesa de port de origine ilirica, care se gaseste din Mehedinti pana in Nordul Moldovei.
Costumul popular din punct de vedere social se supune normelor rigide de cinvietuire ale comunitatii rurale traditionale. Un obicei stravechi practicat pe intreg teritoriul tarii este legatul sau imbrodobitului miresei la nunta. Femeile casatorie n-aveau voie sa umble cu capul descoperit sub motiv ca pacatuiesc: „Batranii considereau, ca la mai multe popoare, de alt fel, ca parul femii casatorite este aducator de nenorociri”.

Culorile vii in portul popular moldovenesc


Culorile vii la ii sau catrinte erau purtate de femei pana la 40 de ani. Piesele de port-popular, cu toate ca au, prin excelenta, o valoare utilitara, pot fi folosite ca semne ale limbajului simbolic, trecand astfel in cadrul unui sistem semantic. In afara de valoarea lor functionala, estetica si sociala, obiectele de port popular dobandesc functii multiple in cadrul practicii lor magice, astfel incat cercetarea limbajului lor simbolic nu poate fi intru totul elucidata, daca la studiul mesajului ornamenticii si cromaticii sale nu adaugam si descifrarea resturilor de mesaj ritual din trecut.
Podoabele purtate la gat de femei au stravechi semnificatii magice care se pastreaza pana in zilele noastre: „La gat port margele si in urechi cercei, ca daca blestem copiii sa cada blestemul pe margele si pe cercei, nu pe copii”. Sau ” La gat port margele ca sa nu port balauri pe lumea cealata”.
Decodificarea acestui limbaj simbolic este descifrata de batrani intre 70-80-90 de ani. Cei intre 50-60 de ani explica folosirea acestor podoabe auxiliare numai prin functia lor estetica.
In studierea costumului se pune un accent deosebit pe analiza formei, a unor varietati stilistice care apar in costum ca si raportului cu corpul uman, adica in ce masura confectionarea costumului respecta morfologia, proportia si ritmul somatic. Repartizarea ornamentelor, dinamica alternatiei dintre suprafetele decorate si cele nedecorate, materialul al carui efect asupra ansamblului este uneori decisiv, sunt factori definitorii din punct de vedere artistic si estetic. Culoarea, ca si relatiile pe care toate aceste elemente le intretin intre ele, joaca un rol deosebit in studiul costumului si al limbajului portului popular. O anumita sclipire a culorilor, o anumita ritmare a formelor materiale, o anumita armonizare a acelor vibratii ale aerului, care sunt sunetele, capata, prin creatia artistica, calitatea de semn inzestrat cu virtutea de a pune in efervescenta emotii si idei pe calea impresionarii a ceea ce Marx denumea: „simturi umane subiective”, ca urechea muzicala sau ochiul care percepe frumusetea formei”. Vorbind de forma si structura, Ion Pascadi sustine: „opera de arta va fi considerata astfel un intreg sistem de semne, care slujesc unui scop estetic variabil si presupunand o intelegere dinamica”. In continuare, acelasi autor adauga: „Socotim structura ca model ideal corespunzator unor trasaturi reale ale operei insasi, adica ca un instrument metodologic cu ajutorul caruia incercam sa ne apropiem de o intelegere cat mai adecvata a faptului artistic”.

Cercetarea costumului popular moldovenesc


Cercetarea costumului popular moldovenesc, a culorilor, a motivelor ca si aceea a formelor deschide un orizont larg asupra procesului de evolutie culturala, de gandire si exprimare plastica a mesterilor populari din trecut. Valorificand traditia, artistul popular este reprezentantul unei culturi, pe care a mostenit-o si pe prezentantul unei culturi, pe care a mostenit-o si pe care o transmite grupului infinit al urmasilor culturali. In opera de arta el exprima conceptiile si gusturile comunitatii satesti din care face parte, determinand circulatia intensa a acelorasi motive si tipuri de motive in care monotonia decorativa dispare: „Portul si arta populara, in general, sunt ca o carte, din care se pot afla datele cele mai complexe despre viata unei comunitati umane cu conditia, ca cel ce studiaza sa incerce sa-i descifreze limbajul, sa-l decodeze in interesul generatiilor viitoare”.
Costumul moldovenesc, atat in varianta sa masculina, cat si in cea feminina, se supune acelorasi principii de organizare a formei. Dominant este cel care prezideaza insasi constituirea, nasterea ansamblului formal, si anume acea impletire inexplicabila, acea supunere a unui numar apreciabil de piese vestimentare, de croiuri si dimensiuni diferite.


Studiul costumului popular moldovenesc


Studiul costumului l-am facut pe subunitati geografice si zone etnografice. Ceea ce merita subliniat este bogatia de material gasit in regiunea carpatica, unde costumul se poarta pana in zilele noastre, spre deosebire de cel din regiunea subcarpatica sau de podis, a carei cercetare a fost mai dificila deoarece populatia rurala il foloseste cu prilejul serbarilor populare de Anul Nou, costumul fiind pastrat pentru astfel de ocazii.
Dintre zonele etnografice studiate de noi, unde diversitatea si frecventa elementelor de costum popular impresioneaza, mentionam cu precadere: Radauriul, Campulungul, Bazinul Dornelor, Valea Bistritei, Neamtul, Suceava, Falticeni, Bacaul si Vrancea.
Interesante costume s-au gasit si in zona de podis, extracarpatica, in Botosani, Dorohoi, Roman, Iasi, Vaslui, Tecuci. Disparitia timpurie a costumului popular din zona de podis se explica i mare masura prin dezvoltarea oraselor si drumurilor comerciale care strabateau Moldova in sec. al XVII-lea si al XIX-lea, legand Marea Baltica de Levant. Targurile anuale ca si iarmaroacele care aveau loc in special in importantele centre comerciale furnizau diferite marfuri fabricate, care se vindeau si pe produse in natura. Asa se explica patrunderea timpurie a tulpanelor, barizuriloe, casancilor care au inlocuit stergarul de imbrodobit sau finisul. Marfurile fabricate au inceput sa inlocuieasca, in parte, industria casnica, iar moda de oras incepe sa patrunda la sate.
O valoroasa confimare a pastrarii costumului popular in fome nealterate o constituie frescele manastirilor feudale moldovenesti.


Anton Verancsics, dalmatul, care descrie Moldova in timpul lui Petru Rares, subliniaza spiritul traditionalist ce exista in conceptia taranului din Moldova. „Spre deosebire de munteni, care au imprumutat unele obiceiuri si elemnte turcesti in port, moldoveni, se spune, tin la straiele lor si se pedepseste cu moartea acela care ar imprumuta imbracaminte sau alte obiceiuri de la turci”.
Calatorii straini care ne-au vizitat tara in sec al XVII-lea si al XIX-lea, au remarcat frumusetea portului nostru popular. Portul popular din sec. al XIX-lea il putem identifica, printre alte izvoare, si dupa picturile lui Michel Bouquet (1807-1888), Charles Doussault, Auguste Raffet, in albumul de stampe al lui Carol Popp de Szathmary, ca si in alte documente.

Costumul popular femeiesc


Costumul femeiesc, prin bogatia de piese vestimentare, ca si prin decorul bogat si variat, constituie principalul element de structura care domina ansamblul costumului moldovenesc si romanesc.
Costumul de lucru, de sarbatoare si de ocazie poate fi studiat pe varste, incepand cu portul fetitelor pana la zece ani, al fetelor pana la casatorie, al femeilor tinere casatorite si al celor pana la 40 de ani. Dupa varsta de 40 de ani, in conceptia satului traditional, femeia are un port caracteristic, potrivit varstei la care predomina o ornamentica siimpla, redata in culori sobre, inchise la care negrul predomina, in special in regiunea de munte.
Prezentarea costumului femeiesc incepe cu pieptanatura, care deosebea pe fetele tinere de femeile casatorite. Parul era impletit in doua cozi ce erau lasate pe spate sau se strangeau la ceafa, in coc, top, cosarcuta sau gate. Fetele isi impodobeau parul cu flori rosii sau cu busuioc. In conceptia si credintele poporului, busuiocul era floarea care aduce noroc, de aceea era nelipsit de la aceasta gateala.
La casatorie, nasa, „hobita”, adica, acoperea mireasa pe cap, cu conci, fes rosu, carpa, gatar, legatura deasupra careia punea stergarul de imbrobodit, mannistergura, panzatura zabrenic, fisiul, marama, mai nou, teclitul inflorat, barizul sau casanca. Diferentierea in functie de starea civila a femeii, era stabilita de aceasta imbrobodeala a capului. Podoabele pe care fetele si femeile le purtau la gat, urechi si mana se folosesc pe intreg teritoriul tarii, constituind o principala marca diferentiatoare in portul femeiesc si barbatesc.
Camasa incretita la gat, cu brezarau sau tatura specifica Nordului Moldovei, denumita si camasa romaneasca, are o mare frecventa in zona de munte, spre deosebire de zona de podis unde predomina camasa cu manica din umar, asemanatoare croiului camasii barbatesti, denumita si „camesoi” (se confectionau din panza de canepa, in lana, bumbac si borangic).
O importanta colectie de camasi din Nordul Moldovei imbogateste patrimoniul Muzeului regal Ontario din Toronto (Canada) „Cea mai reprezentativa parte a colectiei, aporximativ 200 piese, provine din Moldova de Nord, indeosebi din zona Sucevei. Cele mai multe sunt iile si camasile care ilustreaza tipurile vechi regionale”. Vezi si tesaturile moldovenesti
Catrinta moldoveneasca cu bete rosii la cele doua margini, curcubee la bete cu vraste, genute si poduri sau scaune la partile din fata apare intr-o mare varietate de forme ornamentale in toate zonele etnografice ale Moldovei, confirmand unitatea in varietate a artei populare romanesti.
Fusta traditionala, preponderenta in zona de podis, este o varianta a androcului de Bacau, de Ialomita sau a opregului cret oltenesc, dupa cum pestemanul moldovenesc este o varianta a celui de Vlasca Toandra sau tondrica este o piesa de port de veche traditie autohtona, de tipul catrintei. Denumirea de toandra, dupa etimologie, pare a fi de origine autohtona traco-getica.
Costumul barbatesc, spre deosebire de cel femeiesc, se caracterizeaza printr-un numar mai redus de piese, printr-o cromatica sobra si o ornamentica mai simpla.
Camasa, itarii si bernevecii sunt piesele de port definitorii completate de caciuli si palarii. Caciula ascutita din pielicica de miel, neagra sau brumarie, se folosea de catre razesi. Clacasii purtau caciula aplecata pe partea dreapta, caciulile infundate erau cele purtate de catre pastori. Palariile cu gang sunt specifice zonei Radauti, iar cele cu borurile mari, mari in streasina, asemanatoare cu cele mexicane, denumite si palarii de cordun, de cordon, de granita in celelalte zone ale Moldovei.
Cingatorile, naframile, cojoacele, sumanele, traistele, opinci, obiele, constituie piesele comune costumului barbatesc si femeiesc.
Cingatorile de piele, chimirul si curelele cu nasturi de alama sau batute in tinte de cositor, din Pipirig-Neamt, sau Vrancea, se purtau de catre barbati, spre deosebire de cingatorile de lana folosite de barbati si femei.